Încălcarea drepturilor copilului. Un copil este o persoană cu drepturi depline, cu un set complet de drepturi și libertăți, care sunt declarate în legislația fiecărei țări civilizate. Dar, în ciuda acestui fapt, în viața reală există situații regulate de încălcare a drepturilor copilului și deseori făptuitorii nu își dau seama că acțiunile lor sunt
I. Drepturile Copilului I.1. Scurt istoric al Drepturilor Copilului Dupa Primul Razboi Mondial, mai exact in anul 1924, a fost formulat pentru prima data un cadru legal prin care se recunosteau drepturile copilului: "Conventia de la Geneva asupra Drepturilor Copilului". Preocuparea statelor lumii pentru recunoasterea si vegherea modului in care sunt respectate drepturile copilului au continuat
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi, iar răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini
De aceea ei au nevoie de drepturi proprii, cu caracter special. Drepturile copilului pot fi grupate în trei categorii: 1. drepturile de protecţie - se referă la protectia împotriva oricărei forme de abuz fizic sau emoţional, precum si împotriva oricărei forme de exploatare; 2. drepturile de dezvoltare - se referă la
Vay Tiền Nhanh Chỉ Cần Cmnd Nợ Xấu.
scrie trei situații de încălcare a drepturilor copilului